Sonet ÎNVIERII DOMNULUI
Malciu Marian
*
RONDEL CONTRADICTORIU
Poet doresc s-ajung și eu odată,
În rime, ritm, cuvinte curgătoare,
Să îmi exprim trăiri din viața toată,
Așa cum e, știm bine, trecătoare.
Să strâng mereu în jurul meu o gloată,
Să recităm, să spunem ce ne doare,
Poet doresc s-ajung și eu odată,
În rime, ritm, cuvinte curgătoare.
Tot ce-am trăit în scumpele budoare
Ori ce-am iubit și n-am trădat vreodată,
În suflet e, pe buze niciodată,
Rămâne-ascuns ca într-o închisoare…
Și nu mai vreau poet s-ajung odată!
*
Prețuiți-vă timpul!
Se scurge timpu-ncet pe lângă noi
Și, din păcate, nu-l vedem și nu-l simțim,
Doar ne grăbim să dăm trecutul înapoi
Grăbiți să prindem clipa, să iubim…
Iubirile-s deșarte, sunt nimic,
Când tot dorim să ne-nălțăm deasupra lor
Nemulțumiți c-am prins cândva doar câte-un pic
De fericire și-am gustat amor…
Mereu, țintind mai sus, ne depărtăm
De cei ce ne-au iubit și-nvățături ne-au dat,
Suntem superiori, nici nu-i mai salutăm,
Deși, nu-i mult de-atunci, i-am adulat…
Călcăm ades pe sufletul cinstit,
Trufași, uitând de unde am plecat modești,
Cât de curați eram când ne-am îndrăgostit
Și ce firesc era să strălucești…
Se scurge timpu-ncet pe lângă noi,
Dar nu-nvățăm nimic, nu știm să-l prețuim,
Tânjim succesul efemer, dar suntem goi,
Căci am uitat deja să ne iubim…
Nu avem timp să facem rugăciuni
Și nici în jocuri cu copii să evadăm,
Să mergem la părinți să cerem iertăciuni,
Că toți avem păcate, dar uităm…
Tot trece timpul, nevăzut șuvoi,
În propria-i măsură dându-ne valori,
Dar nu-nțelegem că doar clipe suntem noi
Și-n toată viața suntem bieți actori!
*
NU MĂ SUSPECTAȚI!
Suspiciunea e prezentă
De onoare-n prietenie!
Ea nu poate fi absentă
Oriunde-i veselie…
Ea dărâmă tot ce-atinge,
Înfierbântă minţi lucide,
Nervii toţi îi poate-ncinge
Într-atât încât ucide.
Nu-i o simplă bănuială,
Nici încredere ştirbită,
Ea nu naşte îndoială,
Ci din asta e clădită!
Ea dă naştere la vorbe
Ce lovesc fără cruţare,
Se amestecă în ”ciorbe”
Şi nu crede în iertare.
Uneori chiar naşte ură
Şi din ea se şi hrăneşte,
Pune duşmănie-n gură
Și cuvântul biciuiește…
……………………………………………………..
Suspiciunea naşte monştri
Printre prieteni, rubedenii,
Dar îi prinde şi pe-ai noştri
Din familii, cu vedenii…
Chiar și oamenii politici
– Da! E semn de întrebare –
Se lansează-n false critici
În secretă adunare.
Vin cu-acuze-nșelătoare
La adresa vreunei nații,
Doar cu zvonuri hulitoare,
Să răstoarne situații!
Ori altfel, se știe bine,
Sunt ascunse interese
De departe pur meschine,
Dar minciuna planuri țese
Să le prindă-n ordonanțe
Ce-s votate-n miez de noapte,
Când mai marii iau vacanțe
Și-acoliți vorbesc în șoapte!
La-ntâlniri fac plecăciune
Cu priviri iscoditoare,
Gata de obversiune
Chiar în fraza următoare…
………………………………………
Suspicioși sunt procurorii
Care-adună prin dosare
Vorbe de te prind fiorii,
Greu găsite prin glosare!
Orice mică pârâciune
Fără probe atestată,
Faptă – simplă ficțiune,
Te târăsc la judecată.
Alte ori, doar la comandă
E dosar, rechizitoriu,
C-așa-i munca-n mare bandă:
Acuzat, obligatoriu…
………………………………………..
Unde-i dragoste, lovește,
Nu se-ascultă explicații
De la cel care iubește,
Importanți sunt implicații.
Poate naște gelozie
Dintr-n gest banal, o șoaptă,
Poate mare nerozie
Ce-i tradusă-n gravă faptă.
O privire-ntâmplătoare
Ori un zâmbet prea amabil
În tramvai, la șezătoare,
E izvorul redutabil…
…………………………………….
Oricum, e treabă clară
Şi devine un pericol.
Nu lăsa în ochi s-apară
Suspiciunea! E PERICOL!
*
SĂ NU UITĂM…
Să nu uităm crucile…
Cruci au fost
și înainte
de a ne naște noi…
Cruci au crescut mereu
în timpul nostru
și cruci vor fi
și după noi…
Vor fi întotdeauna…
Și cu fiecare cruce
pleacă un gând,
pleacă o adiere,
pleacă un suflet
mai apropiat ori
mai depărtat de noi,
care a însemnat
un ceva pentru tine
sau pentru mine
ori pentru alții,
mulți și necunoscuți,
în mulțime pierduți,
dar cu suflet,
asemeni nouă…
Așa a fost de când
lumea și pământul
și așa va fi
până-n sfârșitul
ce nu ne va fi dat
a-l cunoaște
pentru a ne feri
barca vieții
de naufragiu
pe coaste…
Vine vremea…
Curând va ninge
peste lume
real sfârșit,
când va veni
și-L vom vedea
pe Cel cu nume
izbăvitor,
când va sosi…
Și s-o crăpa
văzduhul
să treacă oști
de heruvimi,
să treacă
și arhangheli
și îngeri
serafimi…
Va ninge peste lume,
peste păduri
și munți
și mări,
va ninge cu dreptate
și peste vii
și morți
din nevăzute zări…
*
TRĂIRI ÎN AMINTIRI…
Gândul
Câtă speranţă,
tristeţe și dor
ne-ncearcă în viaţă!
Şi toate ne dor…
Doar gândul tot vine
și-aleargă cu spor
durerea să aline…
Veşnicul gând călător…
Dorul
Câte doruri zac în noi
şi-n suflet se usucă!
Ne-ar trebui prea multe ploi
să ude dorul lor de ducă…
Iar de-am avea mai multe vieţi,
mai multe doruri strângem…
Cât de iubire suntem beţi,
de doruri nu ne plangem…
Fantasmă
Pentru că am simţit
sărutarea-ţi
pe părul meu cărunt,
m-am întors
să te îmbrăţişez,
dar nu te-am văzut…
Am întins mâna
sub crengile de pom,
am strâns în pumn
atâţia picuri reci
cât să-mi fac oglindă
şi-n ea să te sărut…
*
ÎNVIEREA DOMNULUI
Sonet ÎNVIERII DOMNULUI
Hristos a înviat! Ne salutăm de-ndat`
Cu ochii strălucind și sufletul plutind,
Cu inima iubind, cu buzele rostind
Răspunsul ce ni-i dat de cerul luminat.
Cu flăcări licărind, pe drumul șerpuind,
Cât este el de lat și fost-a-ntunecat,
Acum, ca niciodat”, de după înnoptat,
Se merge-nveselind cu psalmi ca-ntr-un colind.
Se bucură creștini sub ramuri de măslini,
Buchete mii de flori în sute de culori
Împodobesc grădini ce-nlătură ciulini,
Iar muzici de viori slăvesc pe Domnu-n sori,
Coroanele de crini rupând pe cea de spini
Prin cei divini fiori crescuți de până-n zori.
Stimați cititori,
Eu vă salut cu dragă prietenie
Precum am învățat de la moși-străbuni
Și, mai târziu, citind prin rugăciuni,
Zâmbind curat și plin de veselie!
Să-mpărtășiți cinstit, fără ficțiuni,
La Înviere, mare bucurie,
Lumină și credința voastră vie
Precum, spre Domnul, adânci devoțiuni.
Lumina Învierii să o primiți
Cu suflet însetat și cu credință,
Adâncă pace în suflet să simțiți,
În inimi, dar și-n întreaga ființă!
Iertare cereți, de vreți să fiți iubiți
Şi-n tot ce faceți, puneți chibzuință!
HRISTOS A ÎNVIAT!
