“Nu avem oameni politici la cârma Ţării, ci doar agenţi străini sau marionete incompetente (cu foarte, foarte rare excepţii)”!

Foto: magazincritic.ro

Ştiu că nu avem oameni politici la cârma Ţării, ci doar agenţi străini sau marionete incompetente (cu foarte, foarte rare excepţii). Dar, că tot scriu fantasy, m-am hotărât să spun că DACĂ am avea un Preşedinte şi o Armată, disperarea Ucrainei de astăzi în faţa Rusiei şi altor mişcări centrifuge ar fi clipa cea mai bună de după 1992 pentru o unire; o confederaţie Români-Ucraina (putem să-i zicem Confederaţia Tracică sau Confederaţia Pontică sau cum ne place).

Cu o strategie inteligentă la nivel economic, militar, cultural etc. ar aduce stabilitate şi prosperitate în regiune. Ucraina s-ar trezi implicit în U.E. – cu avantaje de amândouă părţile – iar România ar putea câştiga enorm atât pentru Românii din Est cât şi pentru cei din Ţară, pe foarte multe planuri. O politică ecologică inteligentă ar transforma confederaţia în cel mai mare producător mondial de icre negre, sturioni, grâu ecologic şi alte produse alimentare strategice. O politică turistică inteligentă ar transforma valurile romane, cetăţile tracice, tumulii scitici şi celelalte – nenumărate – vestigii arheologice într-o ţintă imposibil de ratat pentru turiştii din întreaga lume; adăugând aici gastronomie, peisaje, tradiţii folclorice se câştigă enorm. O politică IT inteligentă ar pune alături minţile geniale din acest domeniu din cele două ţări, cu vaste avantaje, pe multe niveluri. O politică inteligentă a minorităţilor, demnă de un mare stat, ar echilibra lucrurile la scară largă şi ar da un alt viitor zonei. Etc.

Ştiu, nu-i nevoie să-mi spuneţi, la ce “conducere” avem în mod REAL o asemenea mişcare ar fi un dezastru pentru amândouă ţările. Dar cu cineva precum Ştefan cel Mare, Constantin cel Mare, Constantin Brâncoveanu sau alţii asemenea… ar fi un câştig enorm. Fantasy, v-am spus… 

Mihai-Andrei Aldea, 16 septembrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai nevoie de ajutor?
Share via
Copy link
Powered by Social Snap