În urma actualizării declaraţiei de avere a liderului AUR George Simion, acesta figurează cu un dar de nuntă de 400.000 de euro, în ciuda faptului că după căsătorie acesta a precizat că a rămas doar cu 15.000 de euro.

Foto: g4media.ro
În urma actualizării declaraţiei de avere a liderului AUR George Simion, acesta figurează cu un dar de nuntă de 400.000 de euro, în ciuda faptului că după căsătorie acesta a precizat că a rămas doar cu 15.000 de euro. Soţia sa, Ilinca Simion nu figurează cu niciun venit, conform declaraţiei.
Totuși, imediat după nuntă, George Simion declarase pentru Antena 3 că doar 72.000 de euro s-ar fi strâns în numerar și că suma de 400.000 de euro ar include și cadourile primite în produse sau servicii, cum ar fi spectacolul pirotehnic sau brânza primită de la Gigi Becali.
Singurele venituri ale lui George Simion rămân și în acest an indemnizația de deputat de 141.000 de lei. Soția lui Simion nu are niciun venit declarat. Totuși, a achiziționat anul trecut un apartament de 44 de mp, cu un credit de 210.000 de lei.
Purtătorul de cuvânt al PNL a primit peste 200.000 de euro
Tot anul trecut s-a căsătorit și purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul PNL Ionuț Stroe, cu Andra Pleșa, fiica vitregă a senatorului Marcel Vela. În declarația de avere a menționat că a primit ca dar de nuntă 286.000 de lei, 176.000 de euro, 14.000 de dolari și 1000 de franci elvețieni.
Și deputatul PNL Florin Roman, a menționat în declarația de avere depusă recent un dar de nuntă de 137.000 de euro de la nunta de anul trecut.
În 2019, Olguța Vasilescu (PSD) a primit la nunta cu Claudiu Manda daruri de circa 330.000 de lei și 240.000 de euro.